CE SE PETRECE ÎN MINTE?

Unul din scopurile oricărei ființe umane de pe această planetă este să aibă o viață bună și un nivel de trai cumsecade. Nu e nimic greșit în asta.

Pentru a dobândi un nivel de trai mai înalt, accentul nostru s-a pus
puternic pe îmbunătățirea lumii exterioare. Scopul a fost de a  îmbunătăți computerele și gadgeturile, de a face mașinile mai rapide, de a găsi case și locuri de muncă mai bune, de a dobândi mai multe bogății și relații mai bune. Toate aceste lucruri sunt esențiale.

Cu toate acestea, lucrul căruia i se acordă foarte puțină importanță în
societate și în sistemul nostru educațional este viața noastră interioară,
sau altfel spus, ceea ce se petrece în mintea noastră și modul în care
răspundem la situațiile exterioare. Cu excepția a câteva încercări în
domeniul psihologiei, nu se fac prea multe eforturi pentru a educa
oamenii în ceea ce privește chestiunile legate de minte.

Noi dispunem de această viață interioară tot timpul și această lipsă de
educație ne poate reduce dramatic calitatea vieții. Cineva poate fi bogat,
poate locui într-un castel, dar dacă îi lipsește înțelegerea dinamicii
interioare, el poate duce o viață plină de anxietate sau depresie. Atunci
când mintea lui este sănătoasă și viața interioară este bogată, va fi în mod automat mult mai eficient în a-și îmbunătăți viața exterioară.

UN MODEL SIMPLU

Un model simplu pentru a explica ce se petrece, este acela în care
întreaga lume fizică este asemenea unei cutii mici. Care este natura
acestei cutii? Ce se petrece înăuntrul ei, care să fie relevant pentru noi?
Tot ceea ce se află înăuntrul ei este imprevizibil. Nu știm ce i se poate
întâmpla în clipa următoare. Legea care guvernează această cutie este
schimbarea; lucrurile se pot transforma chiar în fața noastră. A doua lege care guvernează această cutie este „sfârșitul”. Totul ia sfârșit și altceva începe în loc. Așa cum o floare înflorește, se ofilește și moare, același lucru se petrece cu tot ceea ce se află în cutie.

DETAȘAREA IMPLICATĂ

Într-o asemenea lume, dacă creăm chiar și cel mai mic atașament,
regretul este garantat. Într-o lume care se schimbă în permanență, dacă
avem fie chiar și o singură așteptare, de orice fel ar fie ea, ne va aduce
supărare.
În momentul de față suntem ocupați să creăm din ce în ce mai multe
atașamente, de toate felurile, înăuntrul acestei cutii și drept urmare,
liniștea noastră se află la bunul plac al acestei lumi. Devenim sclavi,
dependenți de această cutie imprevizibilă. Aceste atașamente creează
anxietate, dezamăgire și o întreagă gamă de reacții negative.

ATITUDINEA MUSAFIRULUI

Avem de ales. Așa cum putem observa schimbările dintr-o grădină, în
același fel putem privi această lume din cutie ca niște observatori
detașați, fără așteptări sau atașamente. Musafirul este în mod natural
detașat și rămâne un observator. Musafirul știe că nu deține nimic și prin urmare nu pierde nimic. În același fel, sufletul își reamintește că el este un musafir în această cutie. El privește lucrurile, dar nu se lasă prins de ele sau de evenimentele din cutie.

Nu este nimic greșit în a te implica în acțiunile pe care le îndeplinești
când ești în cutie. Totuși, atunci când ești detașat este ca și cum ai întra
într-o casă în care știi că ești doar un musafir. Folosești lucrurile din casă, dar nu stăpânești nimic din ceea ce este acolo, nici nu te atașezi de nimic.

Numim această atitudine starea de „implicare detașată”.
Atunci când părăsim casa nu simțim că am pierde ceva. Acesta este un
exemplu de implicare detașată. Termenul „detașat” înseamnă aici liber,
nu că am avea mai puțină iubire sau mai puțin interes. Musafirul poate fi foarte interesat, dar el este rațional. În ce constă înțelepciunea lui? În
faptul că știe când este timpul să plece.

Dacă musafirul vine și uită că mai trebuie să plece, e ca și cum s-ar simți justificat să se comporte ca și o gazdă, creând atașamente și crezând că posedă lucruri. Mai devreme sau mai târziu tot va trebui să înfrunte realitatea. În acest caz, realitatea este că noi toți trebuie să plecăm, fie că ne place sau nu, schimbarea și finalul sunt garantate. De fiecare dată când uităm că trebuie să plecăm, mergem în direcția atașamentelor și așteptărilor, și chemăm la noi sentimentele de dependență și servitudine față de lumea exterioară.